PRopagandambasada Rusă lansează o nouă teză de marketing sovietic 2019: cum să furi istoria și să violezi memoria unei țări?

„PR”-ul de duminică al Ambasadei Rusiei de la București nu a înțeles o iotă din niciuna dintre vorbele de mai sus! Sau – mai degrabă – se face că nu înțelege! Și asta pentru că propaganda e cucoană mare… și sovietică, chiar și azi, la 75 de ani de când măreața armată rusă eliberatoare intra cu bocancii roșii de sângele străbunilor noștri martiri pe acest drum fără întoarcere al atâtor generații risipite „în umbra marelui URSS„…

Așa-zisa „neinspirată” postare a „tovarășilor” & „tovarășelor” de la înaltul „PR” al ambasadei ruse ar putea trece drept o nevinovată gafă, dacă n-ar fi, de fapt, un alt episod al manipulării diabolic gândite și minuțios pritocite în laboratoarele de propagandă de la Kremlin! Mistificare, mistificare, da” să știm și noi! Iar până la glorificare n-a mai fost decât o întorsătură de condei! Astfel, „PR”-iștii școliți la uzinele ideologice NLPutin se întreabă, chipurile retoric, de ce se perpetuează stereotipul soldaților ruși drept o „adunătură de tâlhari și violatori”, în loc să li se recunoască meritele eliberatoare și civilizatoare?!

Păi, stimați „tovarași și pretini” de la Moscova, această imagine se perpetuează pentru că ea reprezintă adevărul tragic pe care milioane de români l-au simțit și trăit pe propra piele și, de foarte multe ori, prin propriul sacrificiu! Și nu e nicidecum un stereotip, ci este un arhetip! Adevărul dureros nu poate fi cosmetizat prin falsificarea istoriei sau prin lobotomizarea memoriei colective via jalnice experimente de „PR” victimizator care citează din tătuca Stalin și identifică la modul cinic și amoral false afinități pro-goebellsiene în resorturile românilor.

Am făcut la rândul meu un mic experiment psihologic de jurnalist revoltat până-n măduva conștiinței de acest „fake news” bolșevic împachetat într-un marketing pervers, dar care scârțâie din toate balamelele comunicării! Mi-am întrebat din nou bunica de 83 de ani care era treaba cu rușii! Deși avea doar 9-10 ani când măreața armată roșie ne „elibera” de un viitor mai bun, și-a amintit instantaneu, ca în transă, de atrocitățile și cruzimile comise de acele bestii cu chipuri de oameni care erau soldații ruși…

„Umblau tot timpu” beți, maie, se țineau numai de scandaluri, furau și când vedeau o fată tânără și frumoasă… era vai și amar de ea, săraca…„, și-a amintit bunica mea, Maria Botezatu, de faptele de vitejie ale bravilor soldați ruși! Dar apoi nuanțează. „Pe unul singur mi-l amintesc că era bun! Avea grade multe pe uniformă, era frumos, elegant și se purta frumos cu mine, îmi aducea ciocolată și mă ocrotea. Dar restu” erau răi…„

Vorbele bunicii mele îmi răsună non-stop în urechi și-n suflet, cu atât mai mult cu cât mi-am amintit de o altă mărturisire care s-a reactivat în memoria mea afectivă. Acum 4 ani, pe când mă aflam la Panciu, locul fermecat al bunicii și copilăriei mele, am vizitat o vecină și prietenă de-a dânsei în ziua în care a împlinit venerabila vârstă de 90 de ani! Între timp a plecat la Bunul Dumnezeu, vara trecută, în anul de grație 2018. Țin minte că această bătrănică simpatică și cu multe răni pe suflet, necicatrizate defel în timpul vieții, era imobilizată la pat, bea „Coca Cola„- așa ca o sfidare originală a „nemernicilor de ruși” și un „mission-statement” pentru americanii pe care i-a așteptat atâta amar de vreme – și a început să depene amintiri cumplite din acei ani care i-au mutilat tinerețea și întreaga viață.

„Țiu minte de parcă a fost ieri, maică. N-aveam nici 20 de ani când au venit rușii. Băteau, violau, călcau totul în picioare… Nemții erau mai domni, cereau voie și când te invitau la dans, dumineca, erau politicoși, ofițeri, nu glumă, da” soldații ruși erau niște animale, maică…„îmi revin vorbele lu” tanti Maria a lu” Petrică, asemeni unui pasaj din „Jurnalul Fericirii”! Iar bunica mea îmi confirmă aceste sumbre și dureroase amintiri. „În vara ‘ceea când au venit rușii, dormeam prin vie sau ne ascundeam prin beci! Țin minte că o dată, mama a stat la pândă când a venit soldatul rus și a vrut să-l împingă în beci, să-și rupă gâtul, că nu mai suporta să trăiască așa! Dar n-a făcut-o… Rusu” avea pistol și mamei i-a fost teamă că dacă nu-l impinge ca lumea, o s-o împuște…

Altă data, se îmbătau rușii și își găsiseră ei distracție să tragă cu pistolul după tata care călărea un cal așa frumos, de-l țin minte și acum… Din fericire, nu l-au nimerit, dar tata a sărit de pe cal ca să-și salveze viața… Și calul! După ceva vreme, tata s-a întors acasă… fără cal! Din acea zi, tata a zâmbit mai puțin…„, mi-a povestit bunica mea. Care își mai amintește că soldații ruși nu făceau urât numai la băutură, ci și la foame! „Odată îi răzbise foamea, maie, și ce-au făcut: au luat o rață și au aruncat-o de vie în apă fierbinte, fără s-o jumulească, așa de răi erau rușii ‘ceia…„, își încheie bunica mea de 83 de ani cu suflet de copilă șirul acestor negre amintiri. După care zâmbește atât de candid, de parcă zâmbetul ei ar putea șterge aceste orori cuibărite acolo într-un sertăraș aparent uitat al sufletului ei pe care i l-am deschis eu din nou provocat de postarea „tovarășilor” & „PR”etini!

Abia aștept să facem împreună un „memorial” al adevărului istoric și emoțional de acum 75 de ani cu bunica mea și – poate – cu bunica, bunicile și bunicii lor – și cu alți zeci și sute de mii de bunici și străbunici care au fost acolo… Și da, e adevărat – „tavarișci” – faza cu cu „davai ceas, davai palton” nu e mit! E cumplit de adevărat! La fel și cea cu băutul vinului din cizmă! Vin luat cu japca, bineînțeles!

Cu o japcă mult mai subtilă – dar inevitabil diabolic de manipulatoare – soldații PR-ului rus dau vina pe monstrul de Goebbels pentru a-l glorifica pe diavolul de Stalin la cei 75 de ani de la măreața sa realizare! Dar acești tovarăși PRopagandiși nu trebuie să uite că, până la urmă, adevărul va învinge, chit că o va face cu o clipă înainte de apocalipsa aia adevărată, și nu aia de marketing „diplomatic”, de duminică, practicat de ei! Bașca, va fi strigat de pe acoperișuri! Mai ales că și-au ratat șansa de a ne minți frumos, așa cum îi plăcea și îi și ieșea lui Picasso de eram, suntem și vom fi cu toții în transă. Dar pe acest subiect și în tot acest context, noi am cam ieșit din transă. Și este vorba de purul liber-arbitru estetic și cultural să-l iubesc la infinit pe Goethe, Hesse și Rilke, așa cum îi iubesc la fel de nelimitat pe Dostoievski, Bulgakov sau pe Ilf & Petrov! Pentru că așa cum a existat, există și va exista „poezie după Auschwitz”, așa a existat, există și va exista și proză după Siberia! Așa cum tovarășii de la PRopagandambasada înțeleg că există „comunicate de presă” și postări după „Arhipeleagul Gulag”! Milioane de bunici și străbunici nu l-au citit. L-au trăit…